Earth Hour la Oradea

Comunicat de presa oferit de ROTARACT Club Oradea:

Sâmbătă, 23.03.2013, la ora 20:30, în peste 150 de țări și implicit în România, organizația mondială WWF coordonează, în parteneriat cu diverse instituții și ONG-uri din întreaga lume, Earth Hour (Ora Pământului), eveniment prin care timp de 60 de minute se sting luminile, gest simbolic pentru a atrage atenția asupra  problemelor reprezentate de încălzirea globală şi pericolul consumului exagerat de resurse. Aceasta constă nu doar în stingerea luminii pentru o oră ci se referă la un adevărat angajament pentru schimbarea comportamentului și stilului de viață cu scopul de a reduce cât mai mult impactul nociv asupra mediului înconjurător. În comunitatea noastră, clubul ROTARACT Oradea salută din nou inițiativa WWF și coordonează proiectul în Oradea, pentru a cincea oară consecutiv.

    Alături de partenerii săi, Primăria Municipiului Oradea, Rotary Oradea,  RER Ecologic, Proges, Utopium și localurile care s-au alăturat proiectului, Clubul Rotract Oradea vine în fața unor amenințări majore pe care mediul înconjurător din România le înfruntă astăzi. Astfel, pentru informarea și conștientizarea orădenilor, organizatorii au pregătit o serie de activități pentru Earth Hour  de anul acesta.

Începând cu ora 15:00, în Parcul 1 Decembrie va fi amenajat un stand tematic despre ecologie și despre mișcarea Earth Hour, oferindu-se trecătorilor informații despre proiect, despre moduri de reciclare, beneficiile acesteia și despre colectarea selectivă.  Pe lângă voluntarii din cluburile Rotaract si Interact, la stand vor fi prezenți doi reprezentanți ai companiei RER Ecologic, care vor întâmpina orădenii cu explicații asupra importanței reciclării. Cu sprijinul Clubului Rotary Oradea, se vor distribui sacoșe din pânză, pentru a se încuraja consumul de materiale bio-degradabile, și atrăgând în același timp atenția asupra efectelor dăunătoare pe care consumul de pungi de plastic le are asupra mediului înconjurător.

Timp de o oră, între orele 20:30 –  21:30, iluminatul arhitectural al Primăriei Municipiului Oradea , al Teatrului Regina Maria și al Parcului 1 Decembrie va fi oprit, , fiind înlocuit cu lumânări și torțe.

Între orele 20:30 și 21:30, la lumina lumânării, în Parcul 1 Decembrie se vor desfășura diverse activități artistice și culturale, pentru a sărbători Ora Pământului.  Astroclub “Meridian Zero” Oradea pune la dispoziția trecătorilor un telescop pentru observarea astrelor și a plantelor, iar magicienii “Eduard și Bianca“ vor încânta publicul cu numere de magie. Pentru o ambianță cât mai plăcută, Georgiana și Adriana Mircescu vor interpreta la flaut câteva piese, iar Delia Marian împreună cu Rebec Fekete vor susține un număr de dans contemporan; Organizația Națională Cercetașii României Oradea vor asigura și ei un program artistic cu animații și cântece.

În același interval orar, o serie de localuri orădene solidare acțiunii, au dat curs invitației de a participa la Earth Hour 2013, prin stingerea iluminatului publicitar și de interior, înlocuind lumina artificială cu lumânări și lampadare; localurile prietenoase nu doar cu clienții, ci și cu mediul, sunt:  Casa del Cafe, Columbus Cafe, Famous Place, Juice Coffeehouse & Lounge Bar, Lord’s Pub, Petit Café, Podz Music Club, Stage Muzeu și Yellow Submarine.

Clubul Rotaract Oradea mulțumește tuturor partenerilor și participanților pentru grija pe care o manifestă pentru mediul înconjurător și pentru sprijinul de a promova principii pentru conservarea resurselor naturale ale plantei.  

Afis Earth Hour 2013 Oradea