CG&GC Oradea a organizat ieri in sala Toscana a Hotelului Ramada una din cele mai interesante prezentari la care am participat in ultimul timp (BizTech Oradea 2011). Chiar daca prezentarea a inceput cu o intarziere de aproximativ 15 minute (si asta nu din vina organizatorilor), asteptarea a meritat. In deschidere, doamna Adina RADA, Director General CG&GC HiTech Solutions si-a prezentat echipa. Ce mi-a atras atentia a fost sloganul companiei: ” Lucreaza mai destept nu mai greu” dar si campaniile publicitare pe care le-au avut, campanii bazate pe ideea de vacanta.
Firma are sediul central in Oradea si functioneaza din martie 2005. Primul mare proiect de retelistica l-au avut in 2006, proiecte care au urmat si in anii urmatori, cel mai recent fiind cel de amenajare a intregii solutii hardware si al sistemului de video conferinte al hotelului Ramada.
Ovidiu Saceleanul Channel Manager a vorbit in primul rand despre Enterprise Servers, Storage and Networking dar si despre strategia HP pe partea de server (HP Romania), fiind pentru prima oara in Oradea, el participand in primul rand la evenimente organizate mai ales in Bucuresti dar si la Cluj si Iasi.
Compania HP este prezenta in aproape 170 tari cu 320000 angajati facand achizitii in ultimii 5 ani in valoare de aproape 60 miliarde de dolari.
Veronica ENCEANU, Business Development Manager, HP Partnership | Microsoft Români ne-a prezentat Soluţii de business HP & Microsoft pentru orice companie. Ea a vorbit despre Servere de timp ProLiant – Servere standard industry dar si despre Windows 2008 Server R2. Dupa ce am ascultat-o pot spune doar un singur lucru: HP si Microsoft fac casa buna. Au o caruta de sisteme personalizate care, suprinzator sunt mai ieftine decat celalalte sistemele traditionale. De preturi nu s-a discutat la modul concret insa, cei curiosi pot da o coutare pe google.
Adrian GHEORGHE si Andrei BALCU au vorbit despre tehnologia INSTANT ON si sistemele de stocare tip CLOUD.
S-a mai discutat despre:
-System Center pentru reducerea costurilor, diagnosticarea rapida, management simplificat.
-Systeme de monitorizare starii de sanatate a data centerului. O solutie proactiva si unitara, usor de instalat si configurat.
Preturi:
-100 $ pret cu thenologie SQL 844$
– HP Client Solution for Education – solutii complete pentru scoli si facultati. Focus pe educatie.
Victor CHIRIŢĂ, Microsoft Educational Technology Advisor – în sala Bordeaux ne-a vorbid in special despre, Multi Point Server 2011. Doritorii il pot achizitiona si in lb. Romana. Un sistem ideal pentru biblioteci, scoli si de ce nu, pentru facultati.
Virtualizare … cuvantul cheie in spatele caruia se afla datele.
Silviu HOTĂRAN, Managing Director GKTI Semper Human, a vorbit despre Oportunităţi si provocări în management, despre lideri si manageri. El sustine ca: toti suntem manageri si viziunile ne determina comportamentul. Decizile ne definesc. Asa sa fie?
A urmat o pauza de masa dupa care s-a trecut la partea ceea mai interesanta, ceea de DEMO. Din pacate nu am mai putut ramane.
De retinut:
– HP e unul din liderii mondiali in tehnica de calcul. In parte de retelistica, se afla aproape de liderul actual CISCO.
– Microsoft ofera solutii personalizate pentru HP.
– Majoritatea slid-urilor a fost in engleza, lucru care m-a dus cu gandul la copy/paste de pe sit-urile producatorilor, totusi cei pasionati de HiTech au inteles despre ce a fost vorba.
– a fost o prezentare reusita si asta datorita profesionalismului organizatorilor (CG&GC)