Te nasti, cresti, ajungi la liceu si visezi deja la facultate. Iti imaginezi o lume perfecta si cu timpul iti dai seama ca, din tot ce ti-ai imaginat atunci, ai realizat foarte putin, chiar daca ai dat din coatea si din picioare ca sa te mentini la suprafata o viata intreaga. Vorbesc de aceia care nu au avut sansa sa se nasca intr-o familie cu multi bani, de aceia care pentru fiecare pepe de leu au muncit pe rupte.
Ai 20 si ceva de ani si te intrepti spre 30 si deja ti s-a urat de atata munca. Realizezi cu amaraciune, ca visele tale sunt pe zi ce trece tot mai putine si mai realiste. Nu mai ai curajul sa speri ca maine va da fericirea peste tine. De la visele de genul: sa calatoresc in jurul pamantului, sa am case cu piscine, masini frumoase, ajungi sa visezi la o vacanta la munte sau la strandul municipal, sperand ca, dupa vacanta mult asteptata o sa iti mai ramana ceva banuti pana la urmatorul salariu.
Lucrezi la un patron, care e un mare bobitoc, pana cand intr-o buna zi iti pune o hartie in fatza prin care esti instintat ca firma (desi cu activitate) se desfinteaza pentru ca e criza. Inghiti in sec si te intorci la munca pe care o prestai stiind, ca, desi e criza tu muncesti ca un sclav si te intrebi unde e criza.
Traim intr-o societate bolnava condusa de niste ipocriti nesatuli care urla in gura mare ca e criza, insa sunt incapabili sa vine dar mai ales sa puna in aplicare o solutie care sa scoata tara din buda plina de rahat in care a picat odata cu asa zisa revolutie.
Stai te gandesti, pui cap la cap piesele ca intr-un puzzel si realizezi ca eram intr-o criza continua inca din 89.
Deasupra ta se aduna incetul cu incetul nori negrii si incepi sa cochetezi cu ideea de a deveni haiduc. Sa incepi sa ii pradezi pe bogatanii care si-au facut averi colosale pe spatele tau, care urla mai rau ca un nou nascut, ca e criza, ca el nu mai are profituri de 10 miliarde ca in anii trecuti ci doar de 7 .
Mai vezi o stire la TV si aflii ca s-a mai ridicat pretul la ceva si atunci ti-se pune pata si pornesti orbit de furie catre usa de iesire a apartementului in care stai cu chirie. Faci doi pasi si realizezi cu amaraciune ca tot tu esti cel care in final o sa pierzi, asa ca renunti.
Te gandesti cu regrete la aceea perioada din istorie, in care haiducii ii pradau pe boieri, omorau potera corupta si imparteau galbenii saracilor.
Cu gandul asta te duci la culcare sperand ca cel putin in vis o sa devi ce vrei cu adevarat.
Hai sa dam mana cu mana toti „haiducii” din comuna… Eh, lasa ca-i „bine” s-asa rau! 🙂 Sa ne adunam in padurea din Felix!