Rămâi cu bine suflet drag…

… ai luat cu tine o bucată din inima mea.

Nu mi-am putut imagina niciodată că mă va afecta așa de tare. Deși știu că îi va fi mai bine, egoistul din mine mai vrea să îl țină încă un timp în brațe. A plecat și nu se mai intoarce. E drept, am avut momente în care îmi venea să dau cu el de toți peretii, însă nu am facut-o. Cum aș fi putut? făcea doar ce ar face orice copil. Jucăuș, mereu ne aștepta ascuns pe undeva pregătit să atace atunci când ne intorceam acasă. Dimineața ne trezea și „cerșea” iubire, pe care o primea mereu.

Venea, curios să vadă ce fac atunci când mă spălam. Sunetul apei de la chiuvetă din baie îl chema, iar el era acolo fără să întârzie. Din păcate toate astea de acum nu vor mai fi. Vor ramane doar în amintirea și în sufletul meu.

Am învățat un lucru important. Dacă nu ești capabil să ți un animăluț atunci nu îți lua unul. Te atașezi de el iar când pleacă de lângă tine vei suferi.

De ce l-am dat?

Din mai multe motive, unul din ele fiind cel legat de situația financiara.

Unde s-a dus?

La Satu Mare, la un tânăr de 17 ani, iubitor de animale. Acolo, Mitzu îi va avea ca parteneri de joacă, pe lângă cei patru frați al tânărului și un pui de Bishon de 7 luni și un papagal. Încă de la sosire, David, tânărul care l-a adoptat, mi-a spus că, Mitzu s-a dus glonț la cușca papagalului (probabil să îl „salute”). Bishonul l-a lătrat de vreo două ori, până când, probabil ușor iritat, Mitzu nu i-a administrat două labe. Ce a urmat? Iubire! În comparație cu noi oamenii, animalele ne demonstrează că, pot exista relații de prietenie între două specii diferite. Am aflat, tot de la David, că la pranz cei doi prieteni, Mitzu și Bishonu, și-au făcut siesta împreună pe pat.

Un drum liniștit

Îmi făceam griji în ceea ce privea drumul de la Oradea la Satu Mare, mai ales că, David a venit cu un microbus și nu cu o mașina proprietate privată. Știind că până la Satu Mare faci aproximativ două ore, îmi făceam griji că, Mitzu își va pierde răbdarea și va fi agitat. Nu a fost așa. A dormit pe tot parcursul drumului. Odata ajuns la noua lui casă, a ieșit liniștit din cușca de transport, a făcut inspecția oficială, a salutat papagalul, a pălmuit cățelul după care a păpat și și-a făcut nevoile. Din ce mi s-a povestit, și-a făcut un obicei din a se juca cu perdelele.

Îmi va lipsi, însă știu că îi va fi bine. Nu aveam niciun drept să îl țin, știind că nu pot să îi ofer tot ce ar fi normal (îngrijire medicală adecvată, mâncare diversificată și jucărioare). Deși stăteam la casă atunci cand l-am primit, de mai bine de o luna m-am mutat la bloc. Știu că, pisicile pot sta fără nicio problemă la bloc, totuși cred că, îi va fi mai bine la o casă.

El s-a adaptat, acum e timpul să mă adaptez și eu. Va fi mai greu.

Rămâi cu bine pui de matz, și cum ar zice el: Jurnal de Matz, ultima însemnare.