Clipul de mai jos a fost preluat de pe un blog (dubios) si a fost realizat in conditii … dubioase, de persoane…dubioase. Imaginile vorbesc de la sine asa ca, pentru cei care nu vor intelege doar atat pot spune: Locatie (dubioasa), persoane (dubioase), schimb de chestii (dubioase), politia si autoritatile, pe nici unde.

Copii nostri mor din cauza etnobotanicelor si nimeni nu face nimica. Oameni buni si bloggeri, e timpul sa ne unim si sa distrugem acest flagel al coruptiei. Vanzatorii etnobotanicelor, vor arde in flacarile iadului…

Sa urmarim clipul, preluat in conditii dubioase de aici

Am plecat.  Am parasite orasul si m-am indreptat cu toata viteza (45 km/h) spre Varciorog. Masina era plina (ca pentru o expeditie la Polul Nord pentru o luna, ca nu se stie niciodata de ce dai).  Evident la Osorhei  mi-am adus aminte ca painea am uitat-o acasa, drept urmare am facut 180 de grade si ne-am indreptat catre Metro Oradea (era la intrare si era jenant sa merg pana acasa dupa painea pe care o cumparasem special pentru acest eveniment).  Daca tot eram la Metro am luat si o punca de tortillas (iubesc tortillas-ul).  In sfarsit, cu painea luata, eram din nou pe drum. Magic FM-ul suna in boxe, soare afara, geamul coborat si …. Inaintam cu cu 20 km/h.  Drumul … varza. Praf peste tot.  Dar nimic nu conta pentru ca stiam ca in aproximativ o ora si ceva voi ajunge la destinatia de vis, o sa pun gratarul si voi prajii frigaruile pregatite de acasa.

Dupa o ora

AM AJUNS! Nici urma de om, asta daca exclude furnicaraia de carute, tractoare, camionete si camioane care faceau un dute-vino cu busteni. Nu stiu cat de legal era ce faceau ei dar, deh, nu e treaba mea ci a padurarului cine taie si mai ales cat taie.

Am prajit frigaruile (aia cu lemnele inca se mai plimbau).  Au trecut si vacile care se duceau la casile lor dupa o zi de pascut. A trecu si ultimul tractor si in sfarsit s-a instalat linistea. Doar eu, sotia si luna plina. Cat de romantic.  Pana cand, mi-am adus aminte ca am laptopul la mine si am si niste filme, ca vorba aia, omului i-se ia dupa un timp si de natura.  Am bagat clasicul Star Wars pentru a tz+1 oara. Ne-am uitat cam 30 de minute. M-am asigurat ca R2D2 si C3PO ajung la Luck.

Ora de culcare.

Era trecut de ora 20. Bezna semi-totala, spun semi pentru ca luna lumina poienita unde ne aflam. Eram in cort, infofolit ca pentru gerul bobotezei, si incercam sa adorm. Evident ca nu am putut. Fiecare sunet imi parea dubios si necunoscut.  Totusi eram fericit ca eram doar noi doi. Ultima data cand am dormit in cort eram incercuit de cel putin 20 de alte corturi in care lumea sforaia, iar eu evident incercam sa dorm.

Ora 23 a venit, omul negru a sosit…

Pe la 23 aud o masina. La aproximativ 400 de metrii masina opreste si din ea coboara niste unii (banuiesc ca erau niste animale dupa urletele care le scoteau). Tipete, urlete pana pe la vreo 12-1. Eu inca incercam sa adorm, insa prin mintea mea se plimbau tot felul de scenarii care mai de care mai violente. Ma si vedeam atacat de respectivii “petrecareti”. La un momentdat pe la vreo 2 aud si niste pocnituri. Nu pot spune ca erau de arma insa asa sunau. Vreau sa cred ca defapt erau trosnituri de lemne de la focul pe care l-au facut. Distractia a tinut pan ape la 3  dupa care au plecat.

LINISTE. Acum pot si eu sa dorm.

A doua zi

Pe la 8 am facut ochi. Nu mai puteam sa dorm. De felul meu nu dorm prea mult. Am iesit din cort. Am facut “rondul de dimineata”, am mai adunat niste lemne si m-am pus sa fac focul. In 5 minute ardea. Imi lipsea cafea . M-am tot gandit la ea, insa din lipsa m-am multumit cu o cana de apa.

Pe la 8.30 au aparut si primele carute. Pe la 9 au trecut si vacile care mergeau plictisete la pascut.  Am mancat si noi de dimineata, Mihaela s-a intins la plaja iar eu mi-am luat sacii de dormit si perna si m-am bagat ca un vampir la umbra si m-am culcat. Ma durea ingrozitor capul. Pe la 11, cand in sfarsit adormisem si eu, au venit niste “unii” si au parcat la 5 m de mine. Din masina s-a dat jos un card de oameni care evident au inceput sa se manifeste. Asa ca, somnul meu s-a dus, durerea de cap a ramas.

Am mai stat noi ce am mai stat, ma mai prajit una alta, am inpachetat si “odihniti” am luat drumul spre minunatul oras.

Impresii si concluzii

Iubesc natura, insa o iubesc si mai mult fara oameni si peturile omniprezente.

Iubesc natura, insa o iubesc si mai mult privind-o la televizor. Acolo cel putin nu urla maneaua, iar daca urla pot schimba canalul.

Daca unii vor sa evadeze in natura, eu am vrut sa evadez din natura.

Cireasa de pe tort

Colac peste pupaza la plecare masina a refuzat sa mai porneasca. Probabil nu mai vroia sa revina in civilizatie. Dupa ce am impins-o un pic a pornit.

Iata cateva poze facute in natura.

[Show as slideshow]

1 2 ►