Jazz la Toamna Oradeana

Spectacolele culturale ale Toamnei Oradene continua miercuri, 28 septembrie, la Filarmonica de Stat Oradea, ora 20, cu un concert de jazz de exceptie.

Hadrien FERAUD/Gergo BORLAI/Arpad TZUMO este un trio de exceptie format din cativa dintre cei mai importanti muzicieni europeni ai scenei Jazz si Jazz Fusion.

Hadrien Feraud este noua stea a bass-ului mondial dominand topurile preferintelor publicului si specialistilor in cele mai reputate reviste de specialitate: Down Beat si Bass Player Magazin. La doar 27 de ani are o cariera muzicala de invidiat si in plina ascensiune. A studiat, colaborat si inregistrat atat pe albumul propriu cat si pe albumele acestora cu monumente ale Jazz-ului cum ar fi: John McLaughlin, Bireli Lagrene, Chick Corea.

Gergo Borlai, de doua ori bateristul anului si castigator a doua Discuri de Aur in Ungaria, primit in cercul select al DrummerWorld, este un artist desavarsit si prolific. In spatele sau stau zeci de albume de studio si colaborari in proiecte proprii sau ca invitat cu KLB Trio, European Mantra, Scott Kinsey, Garry Willis, Mathew Garrison, Scott Henderson.

Tzumo Arpad a studiat la Berklee College of Music si a absolvit prestigiosul Thelonious Monk Institute of Jazz. Castigator a numeroase premii ca pianist si compozitor, Tzumo are in prezent o cariera reusita ata in Europa cat si peste ocean. Colaborarile sale ii includ pe Terence Blanchard, Herbie Hancock, Wayne Shorter, Kenny Garret, Clark Terry, Hal Crook, Terry Lyne Carrington

Marius Pop & The M Theory este cea mai in voga formatie din sfera Jazz Fusion din Romania. Formata din muzicieni tineri si foare talentati, formatia a lansat anul trecut „First Step”, primul album de studio si lucreaza la al doilea. Formatia a fost invitata la SamFest Jazz si Garana Jazz Festival, doua dintre cele mai importante festivaluri de Jazz din Romania. Formatia este castigatoarea premiului „Confirmarea anului” la Gala Premiilor De Jazz 2011 pentru albumul First step si pentru turneul de lansare al acestuia.

„Vrem sa oferim niste momente speciale iubitorilor de jazz si de aceea am adus in concert nume sonore ale jazz-ului romanesc, aici, la Oradea. Speram ca in sectiunea de muzica din cadrul Toamnei Oradene fiecare iubitor de sunete sa isi regaseasca preferintele la unul din spectacolele pregatite pentru ei”- Flavius Bunoiu, directorul festivalului.

La concertul Jazz Fusion  pretul unui bilet este de 15 lei. Biletele se gasesc la sediul Casei de Cultura Oradea, intre orele 9 si 16.

aparate foto digitale

Speak Your Mind

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.