Designerul » Ganduri

Ramai cu bine Jane!

admin — Wed, 26 May 2010 15:03:27 +0000

Marele actor Jean Constantin a murit. Sa-i fie tarana usoara.

Cu 15% mai putin.

admin — Fri, 07 May 2010 08:51:17 +0000

OK … sunt somer de aproape un an de zile. Primesc 500 lei ajutor de somaj. In afara de asta nimic. Statul nu m-a ajutat cu absolut nimica, desi m-am inscris si in programele de respecializare. Acum voi primi cu 15% mai putin si la fel ca si mine sunt convins ca sunt multi.

Desi mi-a propus sa nu mai urmaresc aberatiile de la TV, in ultimul timp stau cu ochii pe buletinele de stiri si pe o serie de dezbateri televizate. Daca pana ieri se tot discuta despre marirea TVA-ului dar si a cotei unice de impozitare, dupa declaratiile lui Base, televiziunile inpreuna cu o serie de “experti” in ale economiei, discuta pe tema reducerilor salariale, a pensiilor si a somajului. Nu sustin ca e un lucru bun. Sunt convins ca nu asa vom iesi din criza. Insa nici alternativa nu mi s-a parut una mai buna.

Problema noastra e aceeas: discutam discutii de dragul de a discuta, fara insa a venii cu solutii concrete. A gesit Base, nu a gresit Base, ce mai conteaza? Nu raspunsul la intrebarea asta o sa imi plateasca facturile si nici nu o sa imi aduca un nou loc de munca.

Aproape 9 milioane de romani sunt in momentul de fata afectati de aceasta decizie. Ma intreb cati erau afectati inainte sau cati ar fi fost afectati in cazul in care TVA-ul ar fi crescut? In ce masura scapam de criza daca noi, stam de schimbat guverne, facem alegeri anticipate si stam de greve?

In ce masura eu o sa o duc mai bine daca, nenea Boc tot arunca cu banii nostrii in biserici, iar tanti Udrea cheltuieste banii pe mai stiu eu ce concerte si evenimente fantoma.

Adevarul e, ca in 89 desi eram in comunism, nu aveam atatea datorii. Nu cred ca exista om intreg la minte care sa sustina ca de atunci, am dus-o din ce in ce mai bine (vorbesc de majoritatea populatiei, nu de excrocii care au furat cu nesimtire). Aratati-mi un singur patron care in perioada asta nu a profitat de pe urma crizei. Cand inca in Romania nu exista criza, multi dintre patronii marilor companii (si nu numai) au inceput sa dea afara oameni, sa scada salariile (si asa mizere) si sa mareasca numarul orelor de munca. Atunci ar fi trebuit sa iesim cu totii in strada si poate ca azi nu am fi ajuns in situatia asta.

Isarescu vorbea ieri de un guvern mincinos. PE BUNE? Cum si-a dat seama ? Ma gandesc ca nu stand la coada la ajutorul de somaj sau la vre-o alimentara. Ideea e, ca, multi au profitat de pe urma debandadei create in ultima perioada, iar interventia BNR-ului pe piata valutara a fost una de bun simt. Cand o sa pricepem ca; nu prin urlete, greve sau prin cresterea numarului de someri se va face restructurare care sa aduca o crestere economica, atunci cand o sa intelegem ca: pestele se inpute de la cap, drept urmare ar trebui taiat in primul rand din salariile, sporurile si mai stiu eu ce alte beneficii au domnii guvernanti atunci ceva se va schimba.

Ne lipseste mentalitatea invingatorul si cultul muncii. Ne place sa stam pe la colturi de bloc si sa ne plangem de propria soarta. Nu asa vom relansa economia.

Adevarata problema incepe atunci cand chiar punem osul la munca, producem cu adevarat, iar cei care aduna aceste castiguri isi bat joc de ea. In cazul asta toti acesti nemernici ar trebui arsi pe rug si trasi in teapa.

Cand o sa decidem ca nu mai avem nevoie de buruieni atunci o sa reusim sa iesim din buda. Pana atunci stam cu ochii pe micile ecrane (TV, internet, etc) si comentam care pe unde poate.

RIP Romania!

Gigel si Pensia

admin — Wed, 03 Mar 2010 12:57:21 +0000

Am primit următorul mail. Mi s-a părut genial şi nu face altceva decât să îmi susţină teoria pe care o am legată de capitalism. Citiţi cu atenţie, merită:

Să facem următorul calcul (de dragul demonstraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura – să presupunem! – multă vreme de acum încolo, hai să zicem că în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.
Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.
Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni . Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani . Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei . Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură. Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare? Şi cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni?

Power to the people!!!

admin — Wed, 03 Mar 2010 11:07:49 +0000

95% din populatia globului sunt niste idioti care inghit rahatul celor 2% care sunt la conducere (bogatanii), restul de 3% e o clasa pe cale de disparitie (ceea mijlocie). Partea trista e ca si eu ma aflu in cei 95% si realizez acest lucru.
De ce spun asta? Pentru ca asa este. Sa o luam lucrurile in ordine si sa le analizam un pic.
Capitalismul ne invata un lucru: Daca muncim si suntem constinciosi, daca ne urmam visele cu devotament, intr-o buna zi si noi putem fi in cei 2%, adica bogati (BULLSHIT! adica un mare rahat). Niciun bogatan nu vrea ca tu, sarantocule, sa te compari cu el, sau sa fi ca el. El, bogatul, de abureste cu aceste vise doar ca sa poate sa o duca el bine. Cum se face ca, doar clasa muncitoare, noi astea multii avem mereu de suferit? Cum se face ca, noi, majoritatea suntem ceu care raman fara job-uri, fara case, iar ei, scapa mereu cu basmaua curata? Cum se face, ca doar noi, astea care tragem ca prostii resimtim criza, chiar daca nu din cauza noastra s-a declansat, iar ei, au de castigat din asta? Cum se face ca noi, prostimea, muncim mai mult pe bani mai putini, in timp ce ei muncesc mai putin, pe bani mai multi?

Nu pricep! Sa imi explice cineva daca intelege. Cand o sa realizam ca noi, avem adevarata putere, nu ei. Ne plangem ca avem un guvern de cacat, care da legi de cacat. Ei bine, noi suntem de vina, pentru ca noi (chiar daca nu toti) i-am votat. (2% nu e deajuns sa faci un guvern). Ei nu or sa dea niciodata o lege care sa ii dezavantajeze, prosti ar fi. Toate legile sunt facute ca sa ii protejeze pe ei. Cand o sa realizam ca suntem o adevarata forta, cand o sa zicem NU, patronului care ne da afara de la locul de munca, chiar daca ti-ai sacrificat toata viata pentru job? Cand o sa stam neclintiti atunci cand banca, o sa vina sa ne confiste casa, pentru ca nu am mai putut sa acoperim dobanzile pe care le-au tot crescut, desi la inceput ei ti-au spus ca nu exista dobanzi, iar creditul e facut ca sa te ajute? Cand o sa intelegem ca noi suntem cei care putem schimba ceva, iar atata timp cat stam si ii injuram pe la colturi de strada fara sa ne unim, nu o sa se schimbe nimica?

In SUA, o parte din popor a inteles ca adevarata putere e in mana lor, asa ca au facut schimbarea si se vede. Ei au iesit demult din criza. Nemtii au inteles ca nu omul de rand trebuie sa plateasca ci milionarii si au iesit din criza.

De ce state precum Japonia sau Germania, care dupa al doi-lea razboi mondial erau complet distruse acum sunt super puteri? In tarile astea traiesc super oameni? Au trei capete in loc de unu? NU… e posibil din doua motive: primul motiv e constitutia. Ea este ceea prin care anumite legi protejeaza omul de rand e protejat.

In al doi-lea rand, clasa muncitoare a realizat ca de ei depinde prosperitatea intregii natiuni. Au un cult al muncii pe care noi nu il avem. Statul e stapan peste bunuri si la nevoie poate confisca proprietatile unui patron, daca asta ajuta la bunastarea intregii natiuni, a majoritatii.

E aiurea? Eu zic ca nu… Esti patron, vrei sa prosperi doar tu, in timp ce iti exploatezi angajatii. Ei bine, nenea statul vine si iti da peste bot. Esti mare si tare si nu platesti impozite la stat? Ei bine vine nenea statul si iti confisca averea.

La noi, esti mare patron, cu datorii de miliarde la stat, foarte bine, vine nenea statul si nu iti face nimic, (cel mai probabil ai o afacere in care e implicat si un parlamentar). In schimb nenea statul si tanti banca o sa vina la tine, muritorul de rand, care nu ai avut de unde sa iti platesti o rata la banca sau impozitul la stat sau mai stiu eu ce si iti ia toate bunurile aruncandu-te in strada.

La noi nu exista o adevarata protectie sociala, la noi statul nu se ingrijeste de cei care produc cu adevarat. Atunci ma intreb de ce ar trebui sa ma intereseze pe mine de stat? De ce ar trebui sa ii fiu devotat patronului?

Ma intreb cat timp, boul de roman, o sa stea cu ochii beliti la Super Bingo Show sau la Dan Dioconescu care inca o mai cauta pe Elodia? Cand se va trezi unul care sa se duca la parlament si o sa ii dea foc, cand o sa existe unul care o sa ii traga in tapa pe toti nenorociti? Cat timp o sa mai rabde retardatul de roman pana cand o sa isi de-a seama ca nici politia, nici armata, nu il poate oprii?

Suntem o specie de retardati, noi cei care facem parte din cei 95%. Puterea e in mana noastra si nu stim ce sa facem cu ea. E timpul sa ne trezim.

In incheiere, va recomand un documentar. Se numeste: CAPITALISM: A LOVE STORY, produs de Michael Moore. Dupa ce o sa il vedeti o sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun.

Doi pasi inainte, patru inapoi

admin — Thu, 14 Jan 2010 14:58:44 +0000

Imi vine greu sa zambesc mai ales atunci cand dau de tot felul de obstacole. Ma inpiedic, cad si ma ridic. Privesc inainte si caut sa imi regasesc puterea. Fac un pas inainte si simt cu, sunt tras inapoi. Lupt cu morile de vand insa stiu ca undeva, acolo, in departare e ceva pentru care merita sa merg mai departe. Nu inteleg de ce trebuie sa ma lupt cu niste forte invizibile tot timpul. Respir adanc si realizez: ce nu te omoare te face mai puternic. Poate ca, in felul acesta si eu voi devenii mai puternic. Nu stiu.

Ma uit la altii si vad cum, pot realiza cu atata usurinta totul, in timp ce eu, ma lupt pentru fiecare pas inainte. E ca si cum as avea legat de picioare greutati. Ma intreb, ce se va intampla atunci cand greutatile vor disparea. Probabil ca voi “zbura”.

E greu sa zambesti cand suferi. Insa adevarata putere in asta sta. Sa stii sa treci peste toate greutatiile si obstacolele pe care le intampini pe parcursul drumului. Esti primul pe un drum care nu a fost umblat de mult. Daca tu reusesti sa inaintezi, vei fi un exemplu pentru cei din urma ta.

Nu esti singurul in aceasta situatie. Insa iti vine greu sa ii vezi pe toti cei care iti sunt langa tine. Mergi mai departe si nu te oprii, chiar daca de multe ori ti-se pare ca nu inaintezi.

Doi pasi inainte, patru inapoi, e o miscare continua nu o stagnare. Fi convins ca mai devreme sau mai tarziu vei reusi. Eu nu te abandonez, sa nu o faci nici tu. Si nu uita, inspira adanc. Esti viu, traesti chiar daca nu mai crezi acest lucru.

Esti ceea ce esti, la fel ca si mine. Si asa este.

A vrea sau a visa?

admin — Mon, 11 Jan 2010 16:48:43 +0000

Nu odata am auzit lumea spunand: vrea o casa, o masina noua, o viata noua, un job mai putin stresant, ba chiar unii spuneau ca vor un viitor mai linistit. Nimic rau in asta insa, ceea ce multi nu inteleg e diferenta intre vis si realizarea in sine. Daca ar vrea cu adevarat atunci ar face tot posibilul pentru a realiza acel “ceva” pe care si-l doresc. Lipsa actiunii, face ca, toate acele lucruri sa ramana doar un vis la care aspira.

In teorie totul e simplu. Imi doresc sa slabesc, insa mare lucru nu fac, ceea ce ma face sa cred ca nu e chiar atat de important slabitul. Atata timp cat eu, ma simt bine in corpul meu, nu vad de ce altii ar trebui sa ma preseze sa fac ceva ce, nu imi doresc cu adevarat. De ce unii dintre noi, uita de liberul arbitru si incearca cu tot dinadinsul sa isi impuna punctul lor de vedere?

Cine altcineva, daca nu noi, putem sa spunem ce e bun sau rau pentru noi insine? De ce ne lasam asa usor influentati de altii? Mereu uitam, ca noi, suntem niste fiinte complexe, capabile de multe lucruri, minunate insa si de lucruri teribile. Chiar avem nevoie de alti ca sa gandim liberi pentru noi?

Unii ar putea considera urmatoarele cuvinte ca fiind unele egoiste, sau narcisiste, insa va intreb pe voi, rugandu-va ca pentru o clipa sa lasati deoparte ideile preconcepute pe care ati putea sa le aveti si sa va deschideti mintea:

cum ai putea iubi pe cineva sau chiar ajuta pe cineva, cand tu nu esti in stare sa te iubesti, sa te apeciezi sau sa te ajuti pe tine in primul rand?

Parerea mea, e ca, atata timp cat tu nu te respecti pe tine, cat timp nu esti in stare sa gandesti pentru tine sau sa faci ceva pentru tine, nu poti sa spui ca respecti sau ii iubesti pe altii.

Daca ar fi ceva, ce ti-ai dori din tot sufletul nu ai face tot posibilul ca sa iti atingi scopul? O data ce ti-ai realizat obiectivele si ti-ai gasit linistea interioara, organismul tau va reactiona in mod pozitiv. O data ce esti intr-o armonie perfecta cu tine, acest lucru se va exterioriza si ii va influenta inevitabil si pe cei din jurul tau.

Uitam prea repede cat de unici si de minunati suntem. Avem nevoie de alti ca sa ne reaminteasca mereu acest lucru.

Suntem o specie capabila de multe lucruri minunate dar si de lucruri groaznice, insa uitam prea repede ca suntem creatori capabili de minuni.

Dorintele, visele, aspiratiile noastre sunt doar aspecte ale sufletului nostru minunat. Chiar daca sunt momente in care depindem de unii si de altii, nu trebuie sa uitam scopul pe care ni l-am propus, totodata nu trebuie sa uitam ca nu exista destin. Nimeni nu ne-a scris viitorul pe o mare tabla neagra cu creta, obligandu-ne sa parcurgem fara ezitare punct cu punct, calea enumerata pe aceea tabla. Suntem singuri care putem decide in cotro sa o luam. O data ce luam o decizie, nu trebuie sa facem altceva decat sa ne urma drumul fara nici un regret sau ezitare. Nu spun ca o sa luam mereu deciziile potrivite, insa, de fiecare data putem sa creem un viitor mai bun – simplu – gandind pozitiv si urmarindu-ne calea.

Nu esti multumit cu job-ul actual, vrei unul mai bun, ce astepti? Cautati job-ul care ti-se potriveste si in multe cazuri el o sa te preintampine.

Nu esti multumit cu partenerul de viata? Schimba-l! E timpul sa faci o schimbare reala in viata ta, asta daca chiar iti doresti acest lucru. Inceteaza sa mai visezi. Pune-te pe fapte si o sa vezi, ca o data pornita avalansa ea nu se va opri.

Fii pozitiv si gaseste zilnic acel ceva care te inveseleste: o floare, un zambet, o melodie si vei vedea ca dupa un timp, lucrurile se vor indrepta si vor veni singure in viata ta. Nu o sa fi tu cel care va cauta fericirea ci ea te va cauta pe tine.

Pare ciudata, stiu, poate multi ma vor considera nebun sau pocait, insa va asigur, nu m-am pocait, nu vreau sa pocaiesc pe nimeni si nu incerc sa imi impun parerea. Vreau doar sa sa va spun ca, totul pleaca de la tine si de la modul in care privesti lucrurile.

Un ultim exemplu va mai dau dupa care inchei: avem doi oameni, un multimiliardar si un om de rand. Dintr-o data ambii se gasesc fara nimica. Care va fi primul ca o sa ajunga milionar ?

Sunt convins ca miliardarul. Spun asta pentru ca el a mai fost si stie ca, un miliard exista, chiar si mai mult, in timp ce omul de rand doar viseaza. Miliardarul decazut va trece peste “cadavre” daca e nevoie, pentru ca are atitudinea de a crede ca i se cuvine totul, in timp ce omul de rand, se uita la nevoile altora si ezita. Chiar daca isi doreste sa aiba un miliard de euro sa zicem, undeva in sufletul sau are un mic dubiu si ezita. El crede ca nu va putea avea niciodata aceea suma de bani deoarece, nici odata nu a avut atata, in timp ce miliardarul stie cert ca exista si poate avea din nou acesti bani.

Cum spuneam, poate suna ciudat, insa problema e in noi nu in altii. Suntem prea usori influentabili si ezitam. Visam iar in momentul in care ar trebui sa trecem la fapte, facem un pas inapoi. Ne lipseste increderea in sine.

Eu stiu un lucru cert: eu sunt ceea ce sunt si asa este! nu sunt imaginea dorintelor altor persoane, sunt pur si simplu eu, o reflexie a gandirii mele. Poate ca unora le plac, la fel cum altora nu. Nu incerc sa ma schimb pentru nimeni. Daca o fac, o fac pentru mine, in felul asta poate o sa reusesc sa ii schimb un pic si pe altii.

Eu sunt ceea ce sunt. Si asa este!